ImportantMaramuresul Istoric

Vasile Coman, primarul orașului Vișeu de Sus: „Începând de acum se vor sancționa orice abateri de la regulile stabilite privind salubrizarea orașului”

„Stimate locuitor al orașului Vișeu de Sus, NE DORIM CU TOȚII UN ORAȘ CÂT MAI CURAT ȘI MAI PRIMITOR, DAR PUȚINI FACEM CEVA ÎN ACEST SENS.

Avem cantități uriașe de deșeuri menajere și nemenajere generate la nivelul orașului nostru, avem puncte de colectare bine stabilite, dar vedem cum cresc cantitățile de gunoaie aruncate haotic, pe lângă tomberoane, pe străzi, pe malul apelor. Cel mai trist e că, de foarte multe ori, vedem cine le aruncă și nu luăm atitudine!

Suntem obligați să achităm anual sume imense pentru salubrizarea orașului doar pentru că nu știm și nu vrem să colectăm corect, să fim cetățeni responsabili cu orașul nostru și cu mediul!

Dacă vrem un oraș curat, iar salubrizarea să fie la costuri rezonabile, trebuie ca TOȚI să luăm atitudine și să ne implicăm!

La acest moment prețul la deșeul menajer/persoană este de 15 lei, în timp ce, în cele mai multe localități din țară, este mult mai mare (Timișoara-26 lei/persoană, Sighetu Marmației-21 lei/persoană,Năsăud-26 lei/persoană, Oradea-31 lei/persoană , Brașov-26 lei-persoană etc).

Primăria Vișeu de Sus are un cost de peste 1000 de lei/tonă deșeu! Iar tonele colectate sunt imense cât timp nu înțelegem că trebuie să colectăm corect! Dacă aruncați gunoiul pe malul apelor, sau în alte zone neamenajate, acela tot de Primărie trebuie strâns, iar zonele curățate, costul fiind dublu. Astfel, prețul gunoiului va crește și mai mult!
În condițiile în care costurile cu colectarea deșeurilor sunt foarte mari, având în vedere și faptul că transportăm gunoiul colectat la groapa de gunoi din Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita), neavând o posibilitate mai apropiată de depozitare, prețul stabilit la nivelul orașului este încă unul rezonabil, dar pentru a-l menține e nevoie ca fiecare din noi să conștientizăm ce obligații avem și să le îndeplinim.

Începând de acum se vor sancționa orice abateri de la regulile stabilite privind salubrizarea orașului.

Nu vor mai fi amplasate tomberoane pe domeniul public, în zonele de case. Când au fost amplasate, se aduceau cantități mari de deșeuri și din alte localități, pentru transportul cărora la groapa de gunoi tot noi am plătit
Fiecare casă va trebui să aibă tomberon propriu care să fie scos la poartă în zilele de colectare
Se interzice aruncarea în tomberon a deșeurilor nemenajere. Dacă se constată că există deșeu nemenajer, tomberonul nu va fi ridicat.

Taxa de salubrizare se achită ANTICIPAT, la Primărie. Dacă taxa de salubrizare nu e achitată, gunoiul nu se ridică!
Deșeurile nemenajere (rezultate din construcții, mobilier, electrocasnice, material vegetal, etc) vor fi duse de către noi, la locul special amenajat în acest sens de către Primărie, contra cost, respectiv 1000 lei/tonă. Pentru colectarea acestora, se va transmite o CERERE SCRISĂ în acest sens, la Primărie sau adresată polițistului local care va fi responsabil de sectorul dumneavoastră, urmând a vă anunța ulterior cu privire la data și modalitatea de colectare și transport.

Pentru textile și încălțăminte vor fi amenajate containere speciale.

În zona blocurilor se vor amenaja puncte de colectare închise, iar depozitarea deșeurilor se va face strict în tomberoanele din aceste puncte.

Sistemul de supraveghere video din oraș se extinde, iar cei care vor fi depistați că nu respectă regulile de salubrizare VOR FI SANCȚIONAȚI.

Amenzile sunt stabilite în art. 62 din OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor și sunt cuprinse între 30.000-45.000 pentru persoane fizice, respectiv 50.000-70.000 pentru persoane juridice.

Vă vom anunța în cel mai scurt timp modul de sectorizare, polițiștii locali responsabili de fiecare sector și datele de contact ale acestora!

Problema gestionării deșeurilor este una care se regăsește în fiecare oraș din țară și din lume. DOAR de populația acestuia depinde ca acel oraș să fie curat! Oricâte eforturi ar face Primăria, oricâți bani ar fi cheltuiți, fără cetățeni responsabili NU PUTEM AVEA REZULTATE BUNE!

Suntem un oraș turistic, vrem ca acesta să fie frumos, trebuie să MUNCIM TOȚI pentru aceasta!

Haideți să dăm dovadă de responsabilitate, să arătăm că putem și că NE PASĂ! FIȚI RESPONSABILI!”, spune primarul Vasile Coman.

Te-ar putea interesa si

APEL DISPERAT: Este căutată familia unei femei decedate în Spania, originară din Petrova. În urma acesteia au rămas cinci copii orfani

Vasile Dale

TRAGEDIE LA PETROVA: Un bătrân a ars de viu în propria casă

Vasile Dale

ÎN SISTEM RELEU: Nouă șoferi vitezomani au rămas pietoni, iar 102 au fost amendați

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.