Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

BORȘA: Femeie înjurată și amenințată cu moartea în fața unui supermarket din oraș

Aseară, în jurul orei 20.40, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că o femeie, care se afla în fața unui centru comercial din Borșa, ar fi fost amenințată.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat-o pe femeia în cauză, în vârstă de 37 de ani. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că pe fondul unor neînțelegeri, un bărbat de 31 de ani ar fi amenințat-o cu acte de violență, fiindu-i de asemenea adresate cuvinte și expresii jignitoare.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursa foto principal: Tik-Tok

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT