BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV FOTO/VIDEO: Accident grav pe DN18 în Tăuții de Sus. Bărbat decedat sub roțile unui camion URBIS. Victima era coleg cu șoferul, iar acesta nu l-ar fi văzut (actualizare)

Un grav accident s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe DN18 la ieșirea din Baia Sprie spre Baia Mare, în zona intersecției cu drumul comunal ce duce spre Unguraș.

Din primele informații se pare că un bărbat a murit sub roțile unui camion aparținând societății URBIS Baia Mare. Echipajul TIP SMURD Baia Mare a declarat decesul. Deocamdată nu se știe exact cum s-a întâmplat tragedia.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști rezultatul fiind negativ. ”Colegul meu jos a coborât jos din mașină și a încercat să oprească traficul. Nu știu ce a vrut să facă. Nu l-am văzut, eu eram la volan. Trebuia să legăm un alt autobuz să îl tractăm” a declarat șoferul autoutilitarei.

Traficul în zona este blocat.

ACTUALIZARE

Cadavrul bărbatului în vârstă de 67 ani a fost ridicat de cei de la Serviciul de Medicină Legală Maramureș pentru efectuarea necropsiei. În anchetă au fost cooptați și inspectorii ITM Maramureș. Se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

Astăzi, 15 aprilie, în jurul orei 16.20, polițiștii au fost sesizați să intervină la un accident de circulație produs pe DN 18, în localitatea Tăuții de Sus.

Din primele verificări a reieșit faptul că șoferul unui vehicul nu s-ar fi asigurat la manevra de mers înapoi și ar fi surprins un bărbat în vârstă de 63 de ani.

În urma accidentului, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 61 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest stabilindu-se că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă și se continuă cercetările în vederea documentării faptei și dispunerii măsurilor legale.

Te-ar putea interesa si

CN de juniori: Medalie de bronz la aruncarea suliței și aruncarea discului penru băimăreanul Marian Varga

Vasile Dale

INTERVENŢIE BAIA MARE: Pompierii îndepărtează tencuiala distrusă de grindina de marţi. Până vineri dimineaţa, Maramureş are COD GALBEN de vreme rea

Vasile Dale

Patrula școlară de la ”Dimitrie Cantemir” Baia Mare în acțiune (foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.