Eveniment

FOTO: Acțiune a polițiștilor în zona trecerilor la nivel cu cale ferată

În intervalul orar 10.00 – 16.00, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu cale ferată.

Pe parcursul derulării acțiunii, polițiștii au legitimat 32 de persoane și au verificat 17 autovehicule.

Pentru abaterile de la prevederile legale în vigoare polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 6.000 de lei.

De asemenea, ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un certificat de înmatriculare.

Astfel de activități operative vor fi organizate și în perioada următoare în județul Maramureș, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în comunitate.

Te-ar putea interesa si

SIGHETU MARMAŢIEI: Bărbat care a incendiat un autoturism în curtea unei firme, identificat la scurt timp de poliţişti

Vasile Dale

ACTUALIZARE / ULTIMA ORA: ACCIDENT GRAV LA SUCIU DE JOS – DUPA IMPACT MASINILE S-AU ROSTOGOLIT IN DECOR (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

ULTIMA ORĂ: Trei copii, loviţi pe trecerea pentru pietoni în drum spre şcoală la Sighetu Marmaţiei (actualizare)

Redactie

1 mesaj

Ioan iunie 20, 2025 at 8:49 pm

Un agent de la feroviar nu are cum sa îndeplinească funcția de agent rutier!acel de la feroviar a dormit în gara la tf 20 de ani și acum e pus sa oprească auto !el nu știe decât să doarmă la TF.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.