BREAKING NEWSImportant

PE ȘOSELE: Depistat la volan în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive, acțiune cu RAR în Ocna Șugatag, dosar penal pentru un șofer care circula cu o mașină cu numere de înmatriculare provizorii expirate

O faptă de natură penală este instrumentată de polițiștii din Baia Mare într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

În fapt, la data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii rutieri au oprit, pe bulevardul Independenței din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani.

În urm atestării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică a rezultat prezența în organism a unor substanțe psihoactive.

În vederea dispunerii măsurilor legale, polițiștii efectuează cercetări în continuare sub supravegherea procurorului de caz.

*****

La data de 3 noiembrie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, polițiștii din Cavnic și cei din Ocna Șugatag au organizat și desfășurat o acțiune pe drumurile publice din localitatea Ocna Șugatag, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Maramureș.

Autovehiculele oprite în trafic au fost verificate de către inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, în vederea identificării acelora care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 6.000 de lei.

Mai multe autovehicule au fost scoase din circulație după ce s-a constatat că circulă cu defecțiuni la sistemul de iluminare și anvelope neconforme, fiind astfel reținute 5 certificate de înmatriculare, până la remedierea neregulilor constatate.

Vă reamintim că se aplică măsura reținerii certificatului de înmatriculare când dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent reflectorizante, prevăzute în normele tehnice în vigoare, sunt defecte sau lipsă, farurile nu sunt reglate sau sunt montate alte dispozitive decât cele omologate, când se constată că anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate a autovehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisă, precum și în alte situații prevăzute de lege.

*****
La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din Ulmeni au oprit pentru control, în localitatea Chelința, un autoturism, condus de către un bărbat de 39 de ani.

Ca în cazul oricărui control în trafic, polițiștii au efectuat verificări privind legalitatea documentelor deținute, constatând că numerele de înmatriculare provizorii sunt expirate din luna septembrie a anului în curs.

În cauză, sub supravegherea procurorului, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

*****

MAI MULTE EFECTIVE ANGRENATE ÎN CADRUL UNEI ACȚIUNI LA BORȘA

Ieri, 3 noiembrie a.c., în intervalul orar 09.00-11.00, polițiștii au desfășurat o acțiune pentru prevenirea comiterii faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică la nivelul orașului Borșa.

Cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor Serviciului Criminalistic, polițiștii au legitimat 58 de persoane și au verificat tot atâtea autovehicule.

Două certificate de înmatriculare au fost reținute și patru sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în valoare de peste 3.600 de lei, ca urmare a celor constatate de polițiști.

Te-ar putea interesa si

Aproape 500 de conducători auto opriți și testați de polițiști, în trei zile

Redactie

Tinerii liberali maramureșeni au donat sânge în cadrul campaniei ,,Din inimă pentru România

Vasile Dale

EXCLUSIV – SURSE OFICIALE: Directorul de dezvoltare de la Aramis Invest, care a ucis o tânără de 21 ani, avea 2,55 gr/l alcool pur în sânge!!!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.