BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

ARESTAT: Fără permis la volan, cu mașina neînmatriculată și beat criță (3,20 g/l alcool pur în sânge) un bărbat din Moisei a provocat un accident rutier

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vișeu de Sus, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr de 26 de ani, iar ca urmare a probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Tânărul este cercetat de poliţişti după ce la data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 00.00, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale, în localitatea Moisei. Verificările efectuate de polițiști au relevat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum și faptul că autoturismul condus nu este înmatriculat.

În continuarea cercetărilor, în cazul tânărului, rezultatul buletinului de analiză toxicologică a indicat concentrația de 3,20 g/l alcool pur în sânge.

La data de 29 decembrie a.c., având în vedere întregul material probator existent în cauză, față de tânărul de 26 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar astăzi, 30 decembrie, instanță a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Notă: Facem prezentat că în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ce spune instanța

BOZGA VASILEInculpat

Solutia pe scurt: ÎNCHE. PEN. Nr. 1148/2025. În baza art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. „e” Cod procedură penală: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 3670/199/P/2025 şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului B. V, în prezent reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Maramureş, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 1 C.pen.; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 din C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 2 şi 41 alin. 1 C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30.12.2025 şi până la data de 28.01.2026, inclusiv. Respinge cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat privind luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu. Î Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.12.2025, ora15:15. Document: Hotarâre  1148/2025  30.12.2025. Inculpatul a contestat decizia la instanța superioară – Tribunalul Maramureș.

Te-ar putea interesa si

Cele mai bune 4 aplicații pentru urmărirea telefoanelor

Vasile Dale

ACCIDENT LA VĂLENII LĂPUŞULUI: Un bărbat de 61 de ani s-a urcat băut la volan şi a ajuns cu maşina în şanţ

Vasile Dale

VIDEO: Intervenție dificilă – Foc în vârf de munte la în cătunul Cvasnița din Poienile de Sub Munte.

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.