Imagini video care sunt efectiv ”de noaptea minții” au fost făcute publice astăzi de un localnic din Cărpiniș, județul Maramureș. ”Uitați cu umblă hoții pe la 3 noaptea la furat! Este un polițist din Berinta pe numele …. Este a doua oară când intră pe proprietatea privată. A spart lacătul și încearcă să fure tractorul” este mesajul transmis de proprietar.
Pe imaginile suprinse de mai multe camere de supraveghere pe care le are amplasate pe proprietate se vede clar cum un autoturism de culoare albă vine spre proprietatea lui astăzi în jurul orei 3.27. Un minut mai târziu, ora 3.28 parchează mașina în spatele casei. La ora 3.29 un bărbat coboară de la volan și trece prin fața camerei de supraveghere. Apoi, timp de 5 minute se învârte în jurul unui tractor parcat în curte. Caută ceva cu o lanternă.
Proprietarul tractorului care a făcut publice imaginile s-a deplasat astăzi la sediul Poliției orașului Târgu Lăpuș pentru a depune plângere penală. Acesa susține că este pentru a doua oară când polițistul i-ar intra pe proprietatea privată.







IPJ Maramureș a deschis o anchetă în acest caz. Cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș.
ACTUALIZARE
De cealaltă parte, apropiații agentului de poliție susțin că acesta a cumpărat tractorul de la bătrâna care locuiește acolo. ”Nici vorbă de furt. L-a cumpărat și a mers să se uite dacă îl poate duce. Avea o pană și voia să vadă dacă îl poate duce așa. Nu a furat nimic” transmit aceștia.


1 mesaj
chiar as fi curios care o sa fie deznodamantul… sa speram ca BIC sau SIC sau ce alte denumiri jmekere au departamentele acestea din cadrul MAI nu au fost in totalitate ocupate de cancerul cel mai scarbos din societate si anume: „lupul” paznic la oi…