Ieri, 11 martie a.c., în intervalul orar 12.00-14.00, polițiștii din Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune tip Blocada pentru prevenirea și combaterea situațiilor de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță în zona de competență.
Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 62 de autoturisme și au fost aplicate pentru neregulile constatate 24 de sancțiuni contravenționale, 21 dintre acestea fiind pentru abateri constatate în baza prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, în cazul unui autoturism polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate.
Acțiunea s-a derulat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic-Grupa Canină, ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș, polițiștilor de frontieră, precum și cu sprijinul jandarmilor.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 3.000 de lei.
Siguranța rămâne o prioritate pentru polițiști, care desfășoară constant acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
*****
BAIA SPRIE: 42 de autoturisme oprite și verificate și 30 de sancțiuni aplicate
Polițiștii maramureșeni desfășoară permanent acțiuni în trafic, având ca obiectiv principal prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Astfel, ieri, 11 martie a.c., în intervalul orar 13.00-15.00, polițiștii orașului Baia Sprie sprijiniți de jandarmi, au desfășurat o acțiune pe drumurile publice din raza de competență.
Activitățile s-au derulat în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră, prin verificarea modului în care conducătorii auto și pasagerii respectă obligația de a purta centura de siguranță, precum și utilizarea dispozitivelor de retenție omologate pentru copii.
Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 42 de autoturisme, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, 29 dintre acestea fiind în baza O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, în cazul a patru autoturisme polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate, iar în cazul unui conducător auto, care prezenta pericol pentru ceilalți participanți la trafic, au aplicat măsura reținerii permisului de conducere.
Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, iar polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș vă recomandă să fiți responsabili în trafic și să respectați regulile de circulație.









