Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina împreună cu polițiști de frontieră și jandarmi maramureșeni au organizat și executat o amplă acțiune pe raza localității Ruscova.
Polițiștii au desfășurat activități în traficul rutier, fiind oprite și verificate aproape 200 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate la regimul rutier, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 8.000 de lei.
Un conducător auto, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, a fost scos din circulație, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, pe o perioadă de timp, conform legii.
Concomitent, polițiștii au acționat pentru prevenirea criminalității în domeniul economico-financiar.
Ca urmare a controalelor efectuate, polițiștii au întocmit două dosare penale, constatând două infracțiuni prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, referitoare la punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate pentru produse identice ori similare.
În vederea continuării cercetărilor au fost ridicate în vederea confiscării peste 220 de produse susceptibile a fi contrafăcute. Valoarea acestora este de aproximativ 27.000 de lei.
Exemple:
- Un bărbat de 52 de ani ar fi expus spre vânzare peste 135 de produse inscripționate cu însemne /mărci susceptibile a aduce atingere drepturilor titularilor de marcă.
- Un bărbat de 44 de ani a fost surprins de polițiști în timp ce ar fi încercat să comercializeze peste 85 de articole susceptibile a fi contrafăcute.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care contravin normelor legale în vigoare, precum și pentru descurajarea fenomenului infracțional.













