Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, partener al evenimentului MaraMedica 2026 organizat de Colegiul Medicilor Maramureș și Camera de Comerț.Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare participă în aceste zile la MaraMedica 2026, eveniment organizat de Colegiul Medicilor și Camera de Comerț Maramureș la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, care reunește specialiști din domeniul medical, companii și instituții implicate în dezvoltarea sistemului de sănătate.
În cadrul manifestării, managerul spitalului, dr. Rareș Pop, și directorul medical, dr. Lucian Bogdan, susțin prezentări, contribuind la dialogul profesional și la schimbul de idei privind evoluția și modernizarea serviciilor medicale.
Prezența spitalului la MaraMedica confirmă deschiderea instituției către colaborare, inovație și implicarea activă în inițiative care susțin dezvoltarea medicinei și îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților din Maramureș.











