Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

SIGHETU MARMAȚIEI: Două tinere reținute după agresarea unei fete de 13 ani. Procurorii au cerut arestul la domiciliu, judecătorii au dispus controlul judiciar (actualizare)

Ca urmare a cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat într-o cauză penală ce vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a două tinere, de 16 și 24 de ani.

În fapt, la data de 11 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au fost sesizați despre faptul că, o tânără de 13 ani ar fi fost agresată fizic de către persoane necunoscute.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că aspectele sesizate se confirmă, iar cercetările au fost continuate cu celeritate de polițiști în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei.

Astfel, ca urmare a activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat tinerele responsabile de comiterea faptei. Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, în timp ce tânăra de 13 ani se afla pe strada 1 Mai din municipiu, ar fi fost agresată fizic de alte trei tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.

La data de 12 martie a.c., în baza întregului material probator existent în cauză, față de două tinere a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În cursul acestei zile, cele două tinere urmează să fie prezentate magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și granțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ce spune instanța

Solutia pe scurt: În temeiul art. 219 alin. 7 Cod procedură penală, respinge propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr. …, în privința inculpatelor C.R.-P.-I, fiica lui P-M și I-A, născută la data de …, în mun. ., domiciliată în …, CNP ., cercetată pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. b) și c) din Codul penal și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38, alin. (2) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal ?i art. 113, alin. (2) din Codul penal, V. A.-I, fiica lui I ?i A, născută la data de …., domiciliată în …, CNP ., cercetată pentru comiterea infracțiunilor de: lovire sau alte violen?e, faptă prev. de art. 193 alin. (2) ?i alin. (21) lit. b) ?i c) din Codul penal ?i tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38, alin. (2) din Codul penal ?i art. 77 lit. a) ?i d) din Codul penal şi G. D.-D, fiica lui D-V ?i A, născută la data de …., domiciliată în …., CNP ., cercetată pentru comiterea infrac?iunilor de: lovire sau alte violen?e, faptă prev. de art. 193, alin. (2) ?i alin. (21) lit. b) ?i c) din Codul penal ?i tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38, alin. (2) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal ?i art. 113 alin. (3) din Codul penal. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatelor reţinute, dacă nu sunt arestate în altă cauză.

În temeiul art. 219 alin. 9 raportat la art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, începând de astăzi, 13.03.2026, până la data de 11.05.2026, inclusiv, față de inculpatele: 1.C.R.-P.-I, fiica lui P-M și I-A, născută la data de …., domiciliată în …, CNP ., pentru comiterea infrac?iunilor de: lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. b) ?i c) din Codul penal și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38, alin. (2) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 113, alin. (2) din Codul penal.

În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau judecătorul de drepturi ?i libertă?i cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a şi d Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală; d) să nu se apropie şi să nu comunice cu celelalte inculpate şi cu persoana vătămată U. T.-M., direct sau indirect, pe nicio cale.

În temeiul art. 215 alin. 3 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor menţionate, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În temeiul art. 215 alin. 4 C. pr. pen., supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor menţionate pe durata controlului judiciar se va realiza de Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Maramureș – Poliţia mun. Sighetu Marmației. 2.V. A.-I, fiica lui I ?i A, născută la data de .., jud. Maramure?, domiciliată în mun. …, CNP ., pentru comiterea infrac?iunilor de: lovire sau alte violen?e, faptă prev. de art. 193 alin. (2) ?i alin. (21) lit. b) ?i c) din Codul penal ?i tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38, alin. (2) din Codul penal ?i art. 77 lit. a) ?i d) din Codul penal.

În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau judecătorul de drepturi ?i libertă?i cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a şi d Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală; d) să nu se apropie şi să nu comunice cu celelalte inculpate şi cu persoana vătămată U. T.-M, direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin. 3 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor menţionate, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C. pr. pen., supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor menţionate pe durata controlului judiciar se va realiza de Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Maramure? – Poliţia mun. Sighetu Marma?iei. În temeiul art. 215 alin. 3 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor menţionate, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C. pr. pen., supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor menţionate pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Maramure? – Poliţia mun. Sighetu Marma?iei. 3.G. D.-D, fiica lui D-V ?i A, născută la data de .., în …, domiciliată în mun. …, CNP ., pentru comiterea infrac?iunilor de: lovire sau alte violen?e, faptă prev. de art. 193, alin. (2) ?i alin. (21) lit. b) ?i c) din Codul penal ?i tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38, alin. (2) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal ?i art. 113 alin. (3) din Codul penal. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau judecătorul de drepturi ?i libertă?i cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a şi d Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală; d) să nu se apropie şi să nu comunice cu celelalte inculpate şi cu persoana vătămată U. T.-M. , direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin. 3 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor menţionate, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C. pr. pen., supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor menţionate pe durata controlului judiciar se va realiza de Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Maramure? – Poliţia mun. Sighetu Marma?iei. În temeiul art. 215 alin. 5 C. pr. pen., o copie a minutei se comunica inculpatelor, I.P.J. Maramure?–Poliţia mun. Sighetu Marma?iei, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, pentru a proceda potrivit competenţelor ce le revin. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 C. pr. pen., onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, av. B D E, av. A A-V şi S R, în cuantum de câte 487 lei rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 13.03.2026 , ora 14.30.
Document: Hotarâre  315/2026  13.03.2026
Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT