Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

NENOROCIRE LA COLȚIREA: Șofer încarcerat după ce o mașină s-a rupt în două în urma impactului cu un Audi RS6 GT ediție specială în valoare de peste 200.000 de euro (galerie foto / video)

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs astăzi, în jurul orei 16.30, la intrare în satul Colțirea, mobilizând de urgență echipaje de intervenție la fața locului. Au fost trimise echipaje ale Ambulanței și SMURD, dar și pompierii militari de la Fărcașa și Baia Mare. Traficul rutier este blocat.

Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, un tânăr în vârstă de aproximativ 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca AUDI, înmatriculat în județul Maramureș, s-ar fi angajat într-o manevră de depășire riscantă, într-o zonă apropiată de o curbă. În aceste condiții, șoferul nu ar mai fi reușit să revină pe sensul său de mers, pierzând controlul direcției.

Mașina s-a rotit în jurul propriei axe, după care a intrat violent în coliziune cu un alt autoturism marca AUDI (RS6 GT care costă peste 200 mii euro; Audi a produs doar 660 autoturisme la nivel mondial din acest model), înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, care circula regulamentar din sens opus.

Impactul a fost extrem de puternic. În urma coliziunii, autoturismul din Maramureș s-a rupt efectiv în două, iar conducătorul auto a rămas încarcerat între fiarele contorsionate. Victima a suferit leziuni la nivelul capului și a necesitat intervenția promptă a echipajelor de descarcerare pentru a fi extrasă din vehicul.

În ceea ce privește ocupanții celui de-al doilea autoturism, aceștia au scăpat fără răni fizice, însă au suferit un puternic șoc psihic în urma impactului. Mașina în care se aflau, condusă aparent de un bărbat de aproximativ 40 de ani, a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, ambulanță și poliție, care au acordat primul ajutor victimei și au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

1 COMENTARIU

  1. […] Un accident rutier deosebit de grav s-a produs astăzi, în jurul orei 16.30, la intrare în satul Colțirea, mobilizând de urgență echipaje de intervenție la fața locului. Au fost trimise echipaje ale Ambulanței și SMURD, dar și pompierii militari de la Fărcașa și Baia Mare. Traficul rutier este blocat. Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, un tânăr în vârstă de aproximativ 30 de ani,… Citește mai mult […]

Răspunde-i lui NENOROCIRE LA COLȚIREA: Șofer încarcerat după ce o mașină s-a rupt în două în urma impactului… - Hub știri din România Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT