Este ordin de partid deci se respectă! Cel puțin la nivelul județului Maramureș. Astăzi, președintele PSD Sorin Grindea a declarat: „Cer secretarilor de stat și prefecților PSD să-și prezinte demisiile în perioada următoare, astfel încât când votăm moțiunea lucrurile să fie cât se poate de clare. Eu îmi doresc ca atunci când avem moțiunea depusă toți acești reprezentanți ai noștri să aibă demisiile scrise”.
Florian Sălăjeanul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, numit de PSD și-a scris deja demisia. O va depune la registratura Instituției Prefectului Județului Maramureș în ziua depunerii moțiunii de cenzură (joi sau vineri, n.r.). ”Este un act politic. Noi suntem numiți politic, eu sunt numit de către PSD Maramureș. Noi până la depunerea moțiunii de cenzură nu ne dăm demisia, după depunerea moțiunii de cenzură da, ne dăm demisia. Dacă până atunci primul ministru consideră că trebuie să ne demită, o face și ne demite pur și simplu” ne-a declarat prefectul județului Maramureș.










Drum bun