Până la această oră pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare au intervenit pentru gestionarea a două accidente rutiere produse în județ.
Primul eveniment a avut loc în localitatea Odoreu, în jurul orei 6.30, unde un autoturism a ieșit de pe carosabil și a ajuns în șanț. La fața locului s-au deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj EPA SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu 8 cadre militare, fiind alocat ulterior și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În autoturism se afla o singură victimă, șoferul, conștient, care a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar victima a refuzat transportul la UPU Satu Mare.
Tot în această dimineață, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 1C, la intrarea în localitatea Livada, în care au fost implicate trei autoturisme.
Din primele informații, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, acestea fiind conștiente și neîncarcerate. La locul evenimentului au fost mobilizate un echipaj de prim ajutor EPA din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, un echipaj EPA Turț, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă TIM.
Cele două victime au fost transportate la UPU Satu Mare pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.









