Un eveniment rutier spectaculos, soldat din fericire doar cu pagube materiale, a avut loc în această dimineață în parcarea unității medicale Salvosan Ciobanca din Zalău.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Sălaj, o femeie în vârstă de 74 de ani, din comuna Surduc, efectua o manevră de parcare în curtea unității medicale, moment în care autoturismul acesteia a ajuns peste trei mașini parcate într-o zonă situată la un nivel inferior.
Mașina a lovit trei autoturisme parcate
În urma incidentului, autoturismul condus de femeie a avariat trei mașini staționate. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău, după ce incidentul a fost anunțat prin apel la 112.
Ce spune IPJ Sălaj
„În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale, în parcarea unei unități medicale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier, care, din primele verificări efectuate, au stabilit faptul că o femeie de 74 de ani, din comuna Surduc, în timp ce efectua o manevră de parcare în curtea unității medicale, nu s-ar fi asigurat corespunzător, autoturismul acesteia ajungând peste trei autoturisme staționate într-o parcare situată la un nivel inferior.
În urma evenimentului nu au rezultat victime. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Sălaj.Șoferița nu consumase alcool
Polițiștii au testat-o pe conducătoarea auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Verificările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
sursa stiridinsalaj.ro









