Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

FOTO/VIDEO. Noroc cu MEDICII LEGIȘTI DIN BAIA MARE că au anunțat procurorii. Crimă pe stradă, în plină zi, în municipiul Satu Mare. POLIȚIȘTI ”DE CARTON” la Satu Mare. Au dat o simplă amendă!

Situație revoltătoare în municipiul Satu Mare, unde un bărbat a fost bătut cu bestialitate în plină stradă, sub privirile nepăsătoare ale mai multor trecători. Victima, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a murit după două zile de agonie, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru omor.

Conform informațiilor PresaSM, totul s-a petrecut duminică, în jurul orei 13.00, în cartierul 14 Mai din municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, agresorul, un bărbat în vârstă de 35 de ani, l-a atacat violent pe victimă și a continuat să o lovească timp de aproape cinci minute, fără ca nimeni să intervină.

Martorii susțin că agresorul i-a aplicat victimei zeci de lovituri cu pumnii și picioarele, într-o scenă de o violență ieșită din comun. La un moment dat, după câteva minute de agresiune, individul ar fi luat un europalet pe care l-a așezat peste corpul victimei pentru ca aceasta să nu se mai poată mișca, după care a continuat să îi aplice lovituri cu picioarele direct în zona capului.

Cea mai șocantă parte a întregului caz este însă reacția oamenilor aflați în zonă. Potrivit surselor PresaSM, șapte sau chiar opt persoane au trecut pe lângă scena agresiunii fără să intervină și fără să anunțe autoritățile. Printre acestea s-ar fi aflat pietoni, un taximetrist și chiar angajata unui magazin din apropiere, care ar fi observat agresiunea, însă ar fi plecat mai departe fără să spună nimic.

Abia după aproximativ șase-șapte minute, o persoană care a surprins întreaga scenă a sunat la 112. La fața locului au ajuns echipaje de Poliție și Ambulanță, iar victima a fost transportată în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Satu Mare.

Din cauza gravității rănilor, medicii au decis transferul pacientului la Spitalul Județean din Baia Mare. Din păcate, după aproximativ 48 de ore, bărbatul a decedat în cursul zilei de luni. Procurorii au fost sesizați abia marți, la 48 de ore după incident. 

Surse din anchetă susțin că situația a ridicat numeroase semne de întrebare și în rândul anchetatorilor, în special în ceea ce privește modul în care a fost gestionat cazul imediat după agresiune. Deși violența extremă a atacului ar fi impus sesizarea imediată a structurilor specializate, polițiștii de ordine publică ajunși inițial la fața locului s-ar fi limitat la sancționarea agresorului cu o amendă contravențională de 500 de lei.

Mai mult, Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și procurorii de pe lângă Tribunalul Satu Mare ar fi fost sesizați abia luni, după ce medicii legiști din Baia Mare au constatat gravitatea extremă a cazului. În prezent, dosarul a fost preluat de procurori și polițiștii de la investigații criminale, fiind efectuate cercetări pentru infracțiunea de omor. Anchetatorii sunt șocați atât de cruzimea agresiunii, cât și de pasivitatea oamenilor care au asistat la întreaga scenă fără să facă nimic pentru a salva victima.

Varianta oficială 

Firul oficial al crimei din Cartierul 14 Mai din municipiul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, duminică, 17 mai a.c., ora 13:09, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la o agresiune pe strada Ion Ghica, din municipiul Satu Mare. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 35 de ani, din municipiul Satu Mare, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un bărbat de 54 de ani, din aceeași localitate, folosind un obiect confecționat din lemn și provocându-i mai multe leziuni. Persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, aceasta declarând inițial faptul că își rezervă dreptul de a formula plângere și refuzând emiterea unui ordin de protecție provizoriu, conform prevederilor Legii nr. 26/2004. Ulterior, în urma administrării probatoriului, a concluziilor medico-legale preliminare și a agravării stării victimei, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana vătămată a suferit multiple leziuni traumatice grave, care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, însă, din nefericire, aceasta a decedat ulterior. La data de 19 mai a.c., față de bărbatul de 35 de ani, fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare”.

Sursa: PresaSM.ro.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT