Totul s-a petrecut în 5 august 2025 în jurul orei 13.40. Inculpatul conducea autoturismul marca Opel pe DJ 109 I, deplasându-se dinspre localitatea Viile Apei spre Seini. Întrucât circula cu viteză de 75 km/h, pe un sector de drum de pe raza localităţii Viile Apei, unde limita legală de viteză este de 50 km/h, inculpatul a fost oprit în trafic de un agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Seini, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Inculpatul este satul Certeze, județ Satu Mare, studii 10 clase, văduv, muncitor în construcţii în suburbiile Parisului, arondamentul 14 Vitry sur Seine, Franța.
Agentul de poliţie din Seini era însoţit de un alt agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Cicârlău, cei doi aflându-se pe raza oraşului Seini şi au fost anunţaţi de agentul de poliţie – operator radar despre faptul că autoturismul condus de inculpat circulă cu viteză peste limita legală, fiind depistat cu aparatul cinemometru Trucam II. În urma verificării documentelor inculpatului polițistul a constatat că autoturismul condus de acesta nu are poliţă de asigurare obligatorie RCA valabilă, pentru autoturism fiind încheiată o poliţă RCA, care îşi începea valabilitatea doar din data de 06.08.2025. Având în vedere cele constatate, agentul de poliție i-a adus la cunoştinţă inculpatului faptul că îi vor fi ridicate plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare a autoturismului, moment în care inculpatul l-a întrebat pe agent dacă „nu se poate rezolva altfel”. Agentul i-a răspuns că „nu” şi i-a solicitat inculpatului să stea la autoturismul său până la întocmirea procesului – verbal.
În timp ce agentul se afla pe locul şoferului în autospeciala de poliţie şi completa procesul – verbal, iar celălalt polițist se afla pe locul din partea dreapta faţă în aceeaşi autospecială, inculpatul s-a deplasat la geamul portierei din partea dreapta faţă a autospecialei de poliţie şi a întrebat dacă nu se poate să nu i se reţină certificatul de înmatriculare şi plăcuţele, cei doi răspunzând că nu se poate.
După ce a finalizat întocmirea procesului – verbal de contravenţie seria PMMX, nr. 043.., polițistul a coborât din autospeciala de poliţie şi s-a deplasat spre autoturismul inculpatului timp în care acesta din urmă se apropia de agent. Polițistul i-a adus la cunoştinţă inculpatului abaterile săvârşite, măsurile luate împotriva sa, timp în care inculpatul a făcut în mod repetat un gest cu mâna spre buzunarul din partea stângă de la piept, în care se observa că are o sumă de bani, în bancnote din cupiura de 50 de euro, spunându-i totodată martorului să rezolve cumva să nu îi ia certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.
Polițistul i-a răspuns inculpatului că procesul – verbal este întocmit, măsura este aplicată, moment în care inculpatul l-a întrebat pe polițist dacă nici pentru 100 de euro nu se poate. Momentul în care inculpatul i-a oferit polițistului suma de 100 de euro pentru a nu îşi îndeplini atribuțiile de serviciu a fost surprins de body worn – camul purtat de agent.
Astfel, la minutul 1 şi 47 de secunde al înregistrării, inculpatul se vede în timp ce îşi duce mâna dreaptă la buzunarul din partea stângă, de la piept, i se adresează agentului şi îi spune „100 de euro şi lasă-mă să plec”, după care se apropie de martor şi cu degetul arătător coboară puţin buzunarul, iar în interior se vede o sumă de bani.
La minutul 15 şi 57 de secunde se observă că după ce i-a dat inculpatului să semneze procesul – verbal de contravenţie şi se pregătește să i-l înmâneze, agentul i-a spus inculpatului: „La sume de bani… constituie infracţiune”, la care inculpatul răspunde „N-am ştiut domnule, am crezut că fac un bine şi pentru dumneavoastră, dacă…..”, după care polițistul i-a spus „deci să ştiţi,,, oferirea de sume de bani…”, moment în care inculpatul a continuat să insiste, afirmând „să facem cumva”, la care polițistul i-a răspuns că „n-am cum să facem”. Polițistul a respins în mod categoric propunerile repetate ale inculpatului.
Ce spune instanța
| CIOCAN G. GHEORGHE | Inculpat |
Solutia pe scurt: Sentinţa penală nr. 130 din 25.05.2026:În temeiul art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 – modificată și completată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul C.G. – …. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii de date de mită. În baza art. 67 al. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 al. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul urmează să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de integrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei comunei Certeze sau al Primăriei Negreşti Oaş. Atrage atenţia inculpatului asupra cazului de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzut de art. 96 Cod penal. În temeiul art. 290 alin. 5 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 100 de euro. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul C.G. la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 25 mai 2026 prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre 130/2026 25.05.2026
foto principal generat de AI având caracter exclusiv ilustrativ









