Aeroportul Internațional Maramureș informează că începând de astăzi dăm start noului sezon de zboruri charter spre următoarele destinații:
- în ziua de luni – un zbor charter pe ruta Antalya (Turcia) operat de compania aeriană Tailwind;
- în ziua de miercuri – un zbor charter pe ruta Baia Mare – Hurgada (Egipt) operat de compania aeriană Nesma Airlines;
- în ziua de joi – un zbor charter pe ruta Baia Mare – Antalya operat de compania aeriană Tarom și un zbor charter pe ruta Baia Mare – Heraklion operat de compania aeriană Sky Airlines;
- în ziua de vineri – un zbor charter operat de compania aeriană Corendon pe ruta Baia Mare – Antalya.
În vederea operaționalizării noului terminal pentru pasageri, Aeroportul Internațional Maramureș se află în etapa finală de certificare si autorizare a tuturor echipamentelor. Totdată, suntem în etapa finală a avizării noilor fluxuri pentru procesarea pasagerilor și bagajelor.
Au fost recepționate lucrările de extindere a platformei de staționare aeronave, respectiv a zonei de pick-up/drop-off pasageri a noului terminal și au fost achiziționate două echipamente PushBack fără bară de tractare a aeronavelor. Având în vedere faptul că au fost achiziționate echipamente de control de securitate neconforme, pentru efectuarea controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor suntem nevoiți să relocăm două echipamente din vechiul terminal în noul terminal. Ulterior, se va putea face și recepția noului terminal, termenul estimat fiind sfârsitul lunii iunie 2026.
Multumim colegilor din cadrul Serviciului Român de Informații, Poliției de Frontieră, Biroului Vamal, Poliției Transporturi si Serviciului de Paza Judetean Maramureș, respectiv antreprenorului general SC CONCELEX SRL București pentru ajutor, colaborare și sprijin în vederea operaționalizării noului terminal!
De asemenea, ne cerem scuze anticipat tuturor pasagerilor și utilizatorilor aeroportului pentru disconfortul creat în perioada imediat urmatoare.
Reprezentantii Aeroportului Internațional Maramureș și ai Consiliului Județean Maramureș continuă negocierile cu companiile aeriene pentru introducerea de noi zboruri spre destinațiile unde sunt comunități importante de maramureșeni.
Decizia de a opera noi zboruri aparține însă exclusiv companiilor aeriene care iși fac propriile analize privind gradul de încarcare a aeronavelor si rentabilitatea zborurilor.










