Astăzi Judecătoria Baia Mare a dispus liberarea condiționată a fostului primar fugar Cătălin Cherecheș, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Penitenciarul Baia Mare prin comisia de specialitate a propus liberarea condiționată a fostului edil, cu toate că el nu și-ar fi dorit.
De ce? Simplu: pentru că a cerut judecarea separată în celălalt dosar penal în care este acuzat de trecerea frauduloasă a frontierei de stat și fals privind indentitatea. Aici a primit în primă instanță încă 1 an și 4 luni de închisoare, care a fost contopită cu ceilalți 5 ani luați deja. Din totalul de 6 ani și 4 luni se scade perioada reținerii, arestului, preventiv atât din țară cât și din străinătate, arestului de domiciliu, dar și a pedepsei executate deja. Și nu este tot: se scade și munca efectuată în Penitenciar.
Cum a fost condamnat doar în primă instanță, decizia trebuie atacată cu apel sau nu pentru a rămâne definitivă. În momentul în care aceasta va rămâne definitivă iar fostul edil ar liberat deja condiționat, atunci el va fi reîncarcerat pentru a-și ispăși pedeapsa din cea de-a doua condamnare.
| CHERECHES D. CATALIN Petent |
| Tip solutie: admite cererea Solutia pe scurt: Hotărăşte: Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul C. C., ….., şi în consecinţă: În temeiul art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 470/12.04.2024 a Tribunalului București – Secţia I penală, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1194/23.04.2024 de către Tribunalul București – Secţia I penală. În temeiul art. 100 alin. 6 Cod penal intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 18.03.2028, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 5 raportat la art. 104 alin. 2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în …… În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 205 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Chindriş Vasile. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.06.2026. Document: Hotarâre 2693/2026 16.06.2026 |









