Poliția a fost sesizată în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.40, despre producerea unui accident rutier, în localitatea Jucu, în zona noului pasaj rutier.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 57 de ani, din Baia Mare, județul Maramureș, care circula cu un autotren din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, cel mai probabil pe fondul altor preocupări la volan, a lovit un parapet de beton de pe marginea drumului și s-a răsturnat.
La fața locului a intervenit un echipaj al pompierilor cu o autospecială.
În urma accidentului, bărbatul a acuzat dureri lombare. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare.
Polițiștii l-au testat pentru alcool, iar aparatul a indicat valoarea zero.















