Zugraveli
Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Violență în familie la Borșa: Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție

La data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa au fost sesizați cu privire la producerea unui conflict pe strada Rodnei din oraș.

Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 06.00, o femeie în vârstă de 33 de ani ar fi fost agresată fizic de către soțul acesteia, un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce se aflau la domiciliu.

Conform procedurii, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, în urma căruia a rezultat existența unui risc iminent. În acest context, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.

Polițiștii recomandă persoanelor care sunt victime ale violenței domestice să solicite sprijin și să sesizeze de îndată autoritățile, apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, martorii unor astfel de fapte sunt încurajați să sesizeze autoritățile competente.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT