Momente de panică la bordul unui avion în care se aflau sute de pasageri, care s-au îmbarcat de pe Aeroportul din Cluj. Potrivit primelor informaţii, aeronava a lovit o pasăre la scurt timp de la decolare, iar piloţii au cerut să aterizeze de urgenţă. Nu au fost raportate victime, momentan. Printre pasageri sunt și foarte mulți maramureșeni care mergeau în vacanță în Turcia,
Un avion care decolase de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, cu destinația Antalya, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență după ce a lovit o pasăre la scurt timp după ce s-a ridicat în aer, de pe pistă. Imediat ce piloţii de la manşa aeronavei au anunţat incidentul, ei au fost redirecţionaţi către Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, unde au reuşit să efectueze o aterizare în siguranţă. Avionul cu sute de călători la bord a fost adus la sol în această după-amiază, la ora 15:05.




Conform datelor disponibile până la această oră, incidentul nu s-a soldat cu victime.
În prezent, avionul este verificat pentru a se stabili dacă a fost avariat. În funcţie de concluziile cercetărilor, se decide dacă şi când își va putea relua cursa către Antalya.
”Tarom a operat un charter cu destinația Antalya cu decolare de la Cluj. Imediat după decolarea de la Cluj aeronava a suferit un incident bird-strike, în cazul de față un stol a intrat în aeronavă. S-a luat decizia să aterizeze la Otopeni să nu mai continuie spre Antalya. Pasagerii au fost debarcați la terminal, aeronava a fost trimisă la verificări datorită faptului că sunt mai multe piese și componente care trebuie verificate. S-a evaluat că este mai bine să așteptăm o aeronavă care va sosi în curând la Otopeni cu o capacitate similară și să îmbarcăm pasagerii spre Antalya. Vor ajunge cu o întârziere estimată de 3 ore. Pasagerilor li s-a asigurat conform normelor aviatice asistență la sol, inclusiv cu masă” a declarat Xenia Teodorescu, purtător de cuvânt Tarom.










