Liviu Constantin Râpeanu, antrenorul principal al echipei masculine de volei Știința Explorări Baia Mare, a fost trimis în judecată într-un dosar penal privind drogurile. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Maramureș, iar informațiile obținute de Baia Mare TV indică faptul că ancheta ar fi pornit în urma unui control în trafic, în timpul căruia polițiștii ar fi descoperit substanțe suspecte în autoturismul acestuia.
Potrivit datelor publicate pe Portalul Instanțelor de Judecată, dosarul cu numărul 2831/100/2026 a fost înregistrat la Tribunalul Maramureș în data de 19 octombrie 2026, fiind repartizat Secției Penale.
Obiectul dosarului este consemnat oficial drept „consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4)”, iar Liviu Constantin Râpeanu figurează în calitate de inculpat.
Ancheta ar fi pornit în urma unui control în trafic
Potrivit informațiilor obținute, cazul ar fi început după ce antrenorul a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere.
Acesta ar fi fost supus unei testări cu aparatul DrugTest, rezultatul preliminar indicând prezența unor substanțe interzise. Ulterior, în urma verificării autoturismului, polițiștii ar fi descoperit cateva grame de substanță cu aspect cristalin, suspectată a avea legătură cu drogurile.
Aceste împrejurări nu sunt detaliate în informațiile publice de pe portalul instanțelor, iar natura substanței și rezultatele analizelor de laborator nu au fost confirmate oficial.
Conducerea clubului, surprinsă de situație
Conform informațiilor publicate inițial de 2mnews.ro, președintele Clubului Sportiv Știința Baia Mare, Gheorghe Mihai Bârlea, a declarat că nu fusese informat despre existența dosarului penal.
Acesta s-ar fi arătat surprins de situație, urmând ca la nivelul conducerii clubului să fie analizată situația antrenorului principal.
Până la acest moment, nu avem o confirmare privind adoptarea unei eventuale decizii administrative sau sportive în privința acestuia.
Cine este Liviu Constantin Râpeanu
În vârstă de 41 de ani, Liviu Constantin Râpeanu a fost numit antrenor principal al echipei Știința Explorări Baia Mare în luna iulie 2025, după demisia lui Marius Botea, tehnicianul care a condus formația băimăreană timp de 21 de ani.
Fost voleibalist, Râpeanu a evoluat pe postul de ridicător și a petrecut șapte sezoane la Știința Explorări Baia Mare. De-a lungul carierei, a mai activat la cluburi precum Arcada Galați, SCM Zalău, Universitatea Cluj, Gloria Buzău și Știința Bacău.
S-a retras din activitatea competițională în primăvara anului 2024, ulterior devenind preparator fizic la echipa băimăreană, înainte de a prelua conducerea băncii tehnice.
Este absolvent al Universității de Vest din Timișoara, cu pregătire în kinetoterapie, și a urmat studii de master în managementul activităților sportive la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Maramureș
Conform datelor disponibile pe portalul instanțelor, în dosarele menționate nu figurează încă informații despre termenele de judecată.
Articolul 4 din Legea nr. 143/2000 reglementează, între altele, deținerea și cumpărarea de droguri pentru consum propriu, fără drept. Încadrarea exactă a faptelor reținute în sarcina inculpatului urmează să fie analizată în cadrul procedurilor judiciare.
Precizăm că trimiterea în judecată nu echivalează cu stabilirea vinovăției. Liviu Constantin Râpeanu beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.










