Important

218 misiuni specifice pentru menținerea ordinii publice la unitățile spitalicești, depistarea persoanelor care se sustrag izolării la domiciliu

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au participat în sistem integrat și au executat la nivelul județului nostru 218 misiuni specifice pentru menținerea ordinii publice la unitățile spitalicești, depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor stabilite de izolare la domiciliu, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor reveniți în țară, verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu de către cetățenii aflați în evidențe, verificarea respectării interdicțiilor impuse după declararea stării de urgență societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate, acordarea de sprijin angajaților Direcției de Sănătate Publică Maramureș în desfășurarea activității.

În executarea misiunilor au fost angrenate 334 efective (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali), care s-au deplasat în teren și au verificat peste 2500 de cetățeni aflați în izolare la domiciliu. La acțiunile pentru menținerea ordinii și siguranței publice au participat și cinci efective ale Ministerului Apărării Naționale. Pentru încălcarea prevederilor legale s-au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de 130.200 lei.

Toate aceste sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat măsurile prevăzute de Ordonanța Militară nr.3/2020 cu privire la interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei. În județul Maramureș sunt izolate la domiciliu 3509 persoane, statistică ce include și membri familiei. În carantină sunt 366 persoane, venite din țări cu risc, din zona roșie și care conform procedurilor primite au intrat în carantină instituționalizată.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș aduce în atenție cetățenilor faptul că în conformitate cu prevederile art.14 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expira pe perioada stării de urgență.

Documentele următoare eliberate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș (permisele de conducere, autorizațiile de circulație provizorie precum și dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare, dar și permisele de conducere care vor expira pe perioada stării de urgență) vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgență.

Aceste reglementări sunt aplicate și documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare, examinare, preschimbare permis de conducere care vor expira pe perioada declarării stării de urgență.

De asemenea, operațiunea de radiere din circulație a unui vehicul uzat, participant în cadrul programului de stimulare a înnoirii parcului auto național ”RABLA”, va fi efectuată din oficiu. Dovada radierii din circulație a vehiculului va fi transmisă, de îndată, titularului înmatriculării, la ultima adresă de domiciliu existentă în evidența bazei de date naționale, fără a mai fi necesară deplasarea proprietarilor la ghișeele instituției.

Te-ar putea interesa si

SALVATOR ȘI ÎN TIMPUL LIBER: Un paramedic SMURD a sărit în ajutorul unei femei în Baia Mare

Vasile Dale

AU AJUNS LA PENITENCIARUL BAIA MARE: Unul pentru violenţă în familie, altul pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Vasile Dale

FOTO – Mistere și multă veselie la Cavnic alături de jandarmii montani în Săptămâna Verde

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.