Important

FOTO: O NOUĂ ETAPĂ ÎN ÎNTRECERILE VOLUNTARILOR SVSU. Echipa Remeţi, locul I

Concursurile serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ au continuat duminică, 7 mai, cu întrecerile din cadrul unei noi etape zonale, desfășurate în Vadu Izei. În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în două probe: “pista cu obstacole pe 100 de metri” și “dispozitivul de intervenţie”.
În concursul de duminică, podiumul s-a prezentat astfel:

  • locul 1- echipa S.V.S.U. Remeți;
  • locul 2- echipa S.V.S.U. Sarasău;
  • locul 3- echipa S.V.S.U. Giulești.
    Diploma de fair play a fost conferită reprezentativei S.V.S.U. Rona de Jos.
    Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, respectiv a capacităţii de intervenţie a acestor servicii.
    Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Maramureș se desfășoară pe parcursul a șapte etape zonale. Din competiția reprezentativelor S.V.S.U. au mai rămas două concursuri de disputat.

Te-ar putea interesa si

RECUNOŞTINŢĂ: Polițiștii Grupei Canine felicitați în scris după ce au identificat cu ajutorul ofiţerilor patrupezi mai mulţi hoţi

Redactie

Tabără pentru copii din Ucraina, organizată în Maramureș în perioada 7-13 iulie

Redactie

Cod galben de vreme rea în Maramureş. Ploi și vijelii în 29 de județe ale țării în următoarele zile

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.