Eveniment

Impact între două maşini la intersecţia străzilor George Enescu şi Narciselor (actualizare)

Un accident rutier s-a produs în Baia Mare, la intersecţia străzilor George Enescu şi Narciselor. Au fost implicate 2 autoturisme, rezultând 2 victime, neîncarcerate. La faţa locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, de pompieri, poliţie.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Ieri, 8 octombrie, polițiștii din Baia Mare au intervenit la un eveniment rutier produs pe strada Narciselor din municipiu.

Polițiștii au stabilit faptul că, o băimăreancă de 46 de ani, aflată la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare dinspre strada Victoriei și ajunsă la intersecția cu strada George Enescu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani.

În urma impactului, o pasageră de 45 de ani a suferit vătămări corporale, fapt pentru care a fost transportată la Spitalul din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

INCONȘTIENT DAR CU BMW seria 6: Șofer din Negrești-Oaș prins cu 175 km/h pe bd Independenței din Baia Mare

Vasile Dale

FOTO: Accident cu 2 victime încarcerate la Șișești

Vasile Dale

ACCIDENT GRAV LANGA PARCUL CENTRAL: DOI TINERI LOVITI PE TRECEREA PENTRU PIETONI. MASINA A RUPT UN STALP (GALERIE FOTO/VIDEO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.