Liga Studenților ”Pintea Viteazul” (LSPV) a încheiat încă o ediție a proiectului de tradiție Nord Universitar, desfășurat în liceele din Maramureș și județele învecinate. Acesta a avut ca obiectiv promovarea ofertei educaționale a Centrul Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM), precum și prezentarea oportunităților pe care Baia Mare le oferă viitorilor studenți.
Prin intermediul acestui proiect, liceenii au avut ocazia să afle informații utile despre procesul de admitere, specializările disponibile, facilitățile oferite studenților și experiența vieții universitare la Baia Mare.
În ediția din acest an, echipa proiectului a ajuns la 40 de licee din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud, unde membrii asociației au interacționat direct cu elevii și au răspuns întrebărilor legate de facultate, admitere și viața de student.
În toate liceele, proiectul a fost primit pozitiv atât de către elevi, cât și de către cadrele didactice și conducerile instituțiilor de învățământ vizitate, care au susținut desfășurarea activităților și au încurajat dialogul dintre liceeni și studenți. Interesul manifestat reprezintă o motivație importantă pentru continuarea acestui proiect dedicat orientării educaționale și susținerii viitorilor studenți.












