În 25 mai 2026 un vișeuoan poreclit ”Doctore” a fost prins în flagrant de polițiștii clujeni de la Serviciul de Investigații Criminale. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu data de 4 februarie a.c.,cel în cauză i-ar fi transmis persoanei vătămate, respectiv unui tânăr de 28 de ani din municipiul Cluj-Napoca, prin intermediul unei aplicații de mesagerie, mai multe mesaje prin care i-ar fi solicitat remiterea sumei de 80.000 de euro, precum și să îl determine pe tatăl acestuia, persoană care deține o funcție publică la nivelul unei unități administrativ-teritoriale din județul Maramureș, să faciliteze angajarea fiului său în cadrul instituției respective.
Totodată, acesta ar fi amenințat că, în cazul în care solicitările nu vor fi îndeplinite, va compromite imaginea publică a tatălui persoanei vătămate și va face publice mai multe materiale realizate de el, constând în mesaje și videoclipuri distribuite prin intermediul platformelor de social media.
Procurorii clujeni au cerut prelungirea măsuri arestului la domiciliu pentru încă 30 de zile. Cererea a fost admisă dar ”Doctore” a contestat-o la Tribunalul Cluj. Ei bine, și magistrații instanței superioare a respins solicitarea unei măsuri preventive mai blânde.
Ce spune instanța
| CONSTANTINESCU RADU Inculpat |
Solutia pe scurt: În temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct.1 lit. b) şi art. 204 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către inculpatul contestator CONSTANTINESCU RADU PĂTRU recidivist, cercetat pentru comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată (13 acte materiale), prev. de art. 207 alin. 2 ?i 3 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal și cu aplic. art. 41 alin. 1 și a art. 43 alin. 5 din Codul penal, împotriva Încheierii penale nr. 2868/2026 din data de 18.06.2026 pronunţată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, în dosar nr. 18953/211/2026. Ia act de faptul că inculpatul a fost asistat de către avocat ales. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de Procedură Penală obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată 02.07.2026. Document: Încheiere de dezînvestire 596/2026 02.07.2026










