Muzeul Satului Baia Mare îi invită pe toți cei care doresc să îi treacă pragul să profite de programul special pregătit cu ocazia sărbătorii Rusaliilor și a Zilei Internaționale a Copilului.

Astfel, duminică, 31 mai 2026, în prima zi de Rusalii, muzeul va fi deschis pentru vizitatori în program normal, între orele 10:00 și 18:00.
Luni, 1 iunie 2026, în cea de-a doua zi de Rusalii și de Ziua Internațională a Copilului, va avea loc cea de-a IV-a ediție a evenimentului „1 Iunie în Satul Copilăriei”, desfășurat între orele 12:00 și 18:00.
Organizatorii au pregătit un program diversificat, cu activități recreative, educative și interactive dedicate copiilor, dar și familiilor care doresc să petreacă timpul liber într-un cadru sigur, prietenos și plin de voie bună.
Evenimentul este realizat cu sprijinul mai multor instituții și organizații partenere, printre care Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, muzeele din subordinea Consiliului Județean Maramureș, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul”, Salvamont Maramureș și numeroși colaboratori din comunitate.
Accesul este gratuit pentru copii, iar pentru însoțitori biletul de intrare costă 6 lei de persoană.
Organizatorii îi așteaptă pe cei mici și pe părinții lor la o zi plină de jocuri, ateliere, activități educative și momente speciale dedicate copilăriei.










