Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

RUTIERE: Un motociclist a pierdut controlul și a ajuns la spital. Acțiunea ROADPOL – 2 WHEELERS în Maramureș. Acțiune rutieră la Coroieni

În după-amiaza zilei de 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe D.N. 18, în orașul Borșa, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victimă.

Polițiștii s-au deplasat la locul evenimentului, iar din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 71 de ani, care conducea o motocicletă pe strada Strâmtura, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului a rezultat rănirea bărbatului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările.

*****

În perioada 1 – 7 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș desfășoară activități specifice în cadrul acțiunii europene ROADPOL – 2 WHEELERS, având ca obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în care sunt implicați conducători de motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice.

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii intensifică activitățile de monitorizare și control în trafic, urmărind respectarea normelor rutiere de către participanții la trafic care utilizează vehicule pe două roți, precum și identificarea și sancționarea comportamentelor care pot genera accidente.

Totodată, sunt desfășurate activități de informare și prevenire, prin care participanților la trafic le sunt expuse principalele reguli de circulație și măsurile necesare pentru deplasarea în condiții de siguranță.

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș recomandă conducătorilor de vehicule pe două roți:

  • respectați limitele legale de viteză și adaptați permanent viteza la condițiile de drum;
  • purtați echipamentul de protecție adecvat și, în cazul motocicliștilor, casca de protecție omologată;
  • asigurați-vă că vehiculul este echipat corespunzător și că sistemele de iluminare funcționează;
  • evitați manevrele riscante și păstrați o distanță de siguranță față de celelalte vehicule;
  • nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise;
  • acordați o atenție sporită în intersecții și în zonele cu trafic intens.

Respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament preventiv în trafic contribuie la reducerea riscului de producere a accidentelor și la protejarea tuturor participanților la trafic.

*****

Măsuri dispuse față de participanții la trafic care nu au respectat prevederile legale în cadrul unei acțiuni în localitatea Coroieni

Prin respectarea legislației și manifestarea unui comportament preventiv, fiecare participant la trafic contribuie la crearea unui trafic mai sigur.

Ieri, 2 iunie a.c., în intervalul orar 17.00-18.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș și cei ai Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au desfășurat o acțiune pe D.J. 109 F și D.J. 109 G, pe raza comunei Coroieni.

Scopul acțiunii a vizat prevenirea și combaterea situațiilor de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în localitățile din raza de competență.

Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 12 autoturisme, iar ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 2.000 de lei.

De asemenea, în cazul unui autoturism, care nu prezenta siguranță pe drumurile publice, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic-Grupa Canină și al jandarmilor.

Sfaturile polițiștilor pentru menținerea siguranței pe drumurile publice:

  • Respectați limitele legale de viteză și adaptați permanent viteza la condițiile de trafic, drum și vreme.
  • Păstrați o distanță de siguranță față de vehiculul care circulă în față, pentru a putea evita producerea accidentelor.
  • Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și nu urcați la volan dacă vă simțiți obosiți.
  • Evitați utilizarea telefonului mobil și orice alte activități care vă pot distrage atenția.

Adoptați un comportament responsabil și manifestați respect față de toți participanții la trafic.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT