Ieri, 11 iunie a.c., față de cei patru tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Vă reamintim că la data de 1 iunie a.c., cei patru tineri ar fi exercitat acte de violență fizică, iar prin acțiunile lor ar fi tulburat ordinea publică pe o stradă din localitatea Budești.
La data de 4 iulie a.c., în baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 11 iunie a.c., Tribunalul Maramureș a dispus, în cazul acestora, măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Judecătoria Sighet i-a pus în libertate
Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul de urmărire penală nr. 805/P/2026 de luare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor: –. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor reţinuţi, dacă nu sunt arestaţi în alta cauză, conform art. 227 alin 1 cod proc. pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Document: Hotarâre 700/2026 05.06.2026
Procurorii au contestat decizia la Tribunalul Marmureș, iar judecătorii instanței superioare au dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu!
| PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAŢIEI | Contestator |
| LENDEL VASILE | Intimat |
| GIURGI VASILE – DANIEL | Intimat |
| CICEU MIHAI | Intimat |
| BUD PETRICĂ – GEORGEL | Intimat |
Tip solutie: Desfiinţează hotărârea
Solutia pe scurt: În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, împotriva încheierii penale nr. 700 din data de 5 iunie 2026, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 2425/307/2026, pe care o desfiinţează în întregime şi, rejudecând:
În temeiul art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 4 lit. d şi art. 218 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei de luare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor L.V., G.V.D., C.M. şi B.P.G. şi dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii:
– L.V. fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) şi (3) din Codul penal şi lovire sau alte violențe (persoană vătămată J.I.A.), faptă prevăzută de art. 193 alin. (1) și alin. (2)1 lit. c) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal;
– G.V.I.D. fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) din Codul penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal;
-C.M. fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) din Codul penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal;
-B.P.G. fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) din Codul penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.06.2026 până în data de 10.07.2026 inclusiv.
Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, 11 iunie 2026. Document: Încheiere de dezînvestire 57/2026 11.06.2026
foto principal generat de AI cu caracter exclusiv ilustrativ










