Ieri, 11 iunie, polițiștii au fost sesizați, despre faptul că, *LAZĂR ALEXANDRA SABINA*, de 16 ani, din localitatea Boiu Mare, județul Maramureș, ar fi plecat voluntar în seara de 10 iunie a.c., de la un imobil situat pe raza orașului Baia Sprie.
*LAZĂR ALEXANDRA SABINA* de 16 ani are următoarele semnalmente:
- 165 cm înălțime, culoarea părului roșcat, păr lung, culoarea ochilor căprui
Persoanele care dețin și pot oferi informații ce pot conduce la depistarea acesteia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
L-AȚI VĂZUT ? CIOCOTIȘAN IOSIF IOAN este căutat
Sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, polițiștii efectuează căutări pentru găsirea unui tânăr de 25 de ani din Satu Nou de Sus. Acesta ar fi plecat în cursul zilei de ieri, 11 iunie a.c., de la domiciliul său din localitatea Satu Nou de Sus și nu a mai revenit. CIOCOTIȘAN IOSIF IOAN de 25 de ani are următoarele semnalmente: 164 cm înălțime, 60 de kg, păr scurt șaten, culoarea ochilor albaștri.
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea tânărului sunt rugate să sune la numărul unic de urgență – 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Ce transmit în social media părinții minorei de 16 ani
O căutăm pe Lazar Sabina Alexandra, în vârstă de 16 ani. Semnalmente: • Păr roșcat • Aproximativ 1,70 m înălțime • Aproximativ 85 kg. Sabina a plecat de acasă din Baia Sprie în noaptea trecută, în jurul orei 03:00, împreună cu Iosif Ciocotișan, în vârstă de 25 de ani. De atunci, familia nu mai știe nimic despre ea și este foarte îngrijorată pentru siguranța ei.
Familia este cu atât mai îngrijorată deoarece, potrivit informațiilor primite de la apropiați, în urmă cu câteva zile cei doi ar fi făcut afirmații care au ridicat temeri serioase cu privire la siguranța lor. Vă rugăm să distribuiți acest anunț. Orice informație poate ajuta la găsirea ei cât mai repede. Mulțumim tuturor pentru sprijin
Poliția în alertă maximă
Încă de aseară polițișii din zonă împreună cu salvamontiștii maramureșeni au început căutările în zona de munte a orașului Baia Sprie. În zona Chiuzbaia ar fi fost căutați de ieri până astăzi, din păcate nefiind găsiți. Totuși, există un indiciu, spun surse judiciare pentru www.vasiledale.ro, conform căruia cei doi ar fi fost văzuți astăzi deplasându-se spre Izvoare, ținându-se de mână. Din acest motiv, căutările s-au mutat în zona respectivă. Salvamontiștii vor ridica o dronă care detectează căldura corpului.
Zona respectivă este binecunoscută de Iosif, deoarece în trecut ar fi fost cioban, spun sursele noastre. Trebuie să spunem și faptul că Iosif a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune de viol în perioada în care era minor, el inspășindu-și deja pedeapsa.
Între minora de 16 ani și bărbatul de 25 de ani ar fi o poveste de dragoste care ar dura de aproximativ un an de zile. Conform informațiilor de până acum minora ar fi fost agresată în urmă cu aproximativ o lună, însă și-a retras plângerea și ordinul de protecție. dFamiliile fetei nu ar fi fost de acord cu căsătoria lor și din acest motiv ar fi decis să fugă împreună, amenințând că se vor omorî.
Vom reveni pe măsură ce avem informații noi












