Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliștea de Sus au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
În fapt, la data de 21 iunie a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliștea de Sus au fost sesizați să intervină pe strada Bâleasa, din oraș, pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, au identificat un autoturism avariat, iar în apropierea producerii evenimentului a fost identificat un tânăr de 25 de ani.
Având în vedere faptul că tânărul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde, a refuzat prelevarea mostrelor biologice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus nu era înmatriculat în circulație.
În cursul zilei de ieri, 21 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiști sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, față de tânărul de 25 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
În cursul zilei de azi, 22 iunie a.c., cel în cauză va fi prezentat instanței în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
ACTUALIZARE: Tânărul de 25 de ani a fost arestat preventiv Tânărul de 25 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, a fost prezentat instanței, care a emis împotriva acestuia un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Cel în cauză a fost reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Ce spune instanța
| VLAD IOAN ANANIE | Inculpat |
Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti în dosarul de urmărire penală nr.186/201/P/2026 din data de 22.06.2026 şi în consecinţă: În temeiul art.226 C.pr.pen raportat la art.223 alin.1 lit.c C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului VLAD IOAN-ANANIE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul Penal şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. şi ped. de art. 337 Cod Penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p. pe o durată de 30 zile începând cu data de 22.06.2026, până la data de 21.07.2026, inclusiv. Emite mandatul de arestare preventivă. Respinge, ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpat, prin apărător, de a se dispune împotriva sa măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 22.06.2026, ora 16.00. Document: Încheiere de dezînvestire 226/2026 22.06.2026
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.











