Un accident de circulație s-a petrecut astăzi în jurul prânzului pe DN18 în pasul Prislop. Acolo, șoferul unei autoutilitare a părăsit partea carosabilă și s-a lovit de parapetele din beton din dreapta direcției de mers. Din fericire nimeni nu a fost rănit, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Identic și în pasul Mesteacăn
Azi, 13 iunie, în jurul orei 11.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe D.N. 1C, pe raza localității Mesteacăn s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat faptul că un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Baia Mare-Dej ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un parapet.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările.











