Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la un atelier de tâmplărie din localitatea Ruscova, existând un risc major ca flăcările să se extindă la locuințele din vecinătate.
La fața locului au intervenit de urgență voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ruscova, sprijiniți de pompierii militari din cadrul Detașamentului Vișeu de Sus. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost lichidat înainte ca acesta să se propage la casele din apropiere.
În urma incendiului au ars aproximativ 100 de metri pătrați din acoperiș, precum și interiorul halei de producție.
Reprezentanții SVSU Ruscova au transmis mulțumiri tuturor voluntarilor implicați în misiune, dar și cetățenilor din localitate care au sărit în ajutor și au contribuit la stingerea incendiului.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.













