BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

HIDEAGA: O SOFERITA S-A IZBIT CU MASINA DE UN TIR LA HIDEAGA. EA SI TATAL EI RANITI (VIDEO CAMERE SUPRAVEGHERE EXCLUSIV)

Un accident de circulaţie a avut loc, în urmă cu puţin timp, în localitatea Hideaga, la intersecţia spre Mogoşeşti. Din primele informaţii, se pare că în accident au fost implicate un autoturism şi un camion.

Două persoane au fost rănite, iar una este încarcerată.

ACTUALIZARE

La fata locului au ajuns doua echipaje medicale de la Serviciul Judetean de Ambulanta Maramures si SMURD Maramures, precum si pompierii de la descarcerare, dar si politistii din Satulung si Somcuta Mare.

Tanara de la volan a scapat cu leziuni usoare, salvand-o centura de siguranta. Tatal acesteia a fost grav ranit dupa ce s-a lovit cu capul de parbriz. El nu purta centura de siguranta.

Primele cercetari au stabilit faptul ca soferul camionului circula dinspre Coltirea spre Baia Mare si a incalcat marcajul de pe sosea in curba. Trebuie spus ca in zona marcajul proaspat aplicat pe sosea este total aiurea. Latimea sensului dinspre Baia Mare are 6-7 metri, iar celalalt sens nu are mai mult de 4 metri. De altfel conducatorul auto ar putea actiona in instanta Societatea de Drumuri Judetene Maramures, care administreaza drumul respectiv.

De cealalta parte, soferita venea dinspre Baia Mare si din motive necunoscute nu a urmat drumul prioritar ci a patruns pe contransens in curba lovindu-se de autobascalunta.

Atat femeia cat si tatal ei au fost transportati la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Ar fi adormit la volan din cauza oboselii. Accident la Moisei (exclusiv)

Vasile Dale

FOTO: BAIA MARE – Accident rutier produs de un bărbat care nu deține permis de conducere

Vasile Dale

CA LA POPICE: 4 mașini implicate într-un carambol pe bd Traian din Baia Mare. O persoană rănită (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.