Maramuresul Istoric

MĂSURI FERME: Doi sigheteni, cercetaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni rutiere

Poliţiştii rutieri iau măsuri ferme ori de câte ori constată că siguranţa circulaţiei pe drumurile publice este pusă în pericol. Doi sigheteni, implicaţi în producerea unui accident rutier cu pagube materiale, sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni rutiere.

Accidentul s-a produs azi-noapte, în jurul orei 02.00 şi s-a soldat cu avarierea a patru autoturisme.

Primele verificări efectuate au relevat că o tânără de 31 de ani, din Sighetu Marmaţiei, care nu deţine permis de conducere, a condus pe strada Bogdan Vodă din municipiu. Aceasta nu s-a asigurat în momentul în care a efectuat o manevră de mers cu spatele şi a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate regulamentar.

După producerea accidentului, autoturismul a fost condus de proprietar, un sighetean de 38 de ani, care se afla sub influenţa alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Inconștiență maximă în trafic. Accident a evitat la limită după ce un șofer nu a oprit la stop și a rulat cu peste 100 km/h

Redactie

CUTREMURATOR: S-A RASTURNAT CU TRACTORUL. DUS SPRE SPITAL A FOST IMPLICAT INTR-UN ACCIDENT SI A MURIT

Vasile Dale

Adina Kofă reprezintă România la Miss Tourism World. Borșeanca de 26 de ani promovează arta și credința: „O Miss nu poate fi doar un chip frumos, ci o femeie cu realizări și aspirații”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.