National

ACCIDENT GRAV: A INTRAT CU MASINA INTR-UN STALP. DOUA VICTIME INCARCERATE (GALERIE FOTO)

Accident rutier grav în localitatea Lazuri din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 17.00, atunci când o mașină, înmatriculată în străinătate, în care se aflau doi pasageri, a intrat într-un stâlp de electricitate.

Din cauza impactului deosebit de dur, mașina a rupt stâlpul, care a căzut peste autovehicul, iar cei doi pasageri au rămas încercerați. Potrivit prinmelor informații, pasagerii sunt conștienți.

La fața locului au ajuns o unitate specială de descarcerare a celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, care au scos victimele din mașină. Acestea au fost predate către echipajele medicale ale Serviciului Județean de ambulanță Satu Mare.

Acestea au fost duse la Unitatea de Primire Urgențe în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili ncu exactitate circumstanțele în care s-a întâmplat totul. Întâmplarea face că astăzi, în aceeași zonă, s-a desfășurat ultima etapă de rally sprint al Automobil Club Român. Cel mai probabil, șoferul ar fi încercat să imite manevrele făcute de profesioniștii volanului. (Sursa: Presasm.ro)

Te-ar putea interesa si

ÎNCĂ 4 DECESE CONFIRMATE CU COVID-19: Numărul morților a ajuns la 22

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Incendiu la o hală industrială din Câmpia Turzii

Vasile Dale

DRAMĂ: ANDREEA (26 ANI) și-a pus capăt zilelor într-o lemnărie. Un copilaș a rămas orfan

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.