BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV DISPĂRUT ÎN CEHIA: ”Trăiesc! Au vrut să mă omoare, mi-au luat banii și am fugit. Două zile am mers pe jos prin pădure!!!”

Sora tânărului abandonat în parcarea unui hotel de Cehia ne-a contatat telefonic și ne-a declarat că fratele ei, Ivan din Poienile de Sub Munte a fost găsit! Prin intermediul acesteia am reușit să obținem în exclusivitate o declarație a acestuia.

”Eram în mașină cu doi consăteni și șoferul din Repedea. Mi-au pus ceva în băutură și m-am simțit tot mai rău. De câteva ori le-am cerut să oprească pentru că îmi era rău. Mi-am dat seama că nu e ceva în regulă și am fugit.

Au încercat să mă prindă dar nu au reușit. Două zile am mers prin pădure. Am reușit să ajung la o casă și am cerut ajutor. Omul acela m-a salvat. Nu mai aveam baterie la telefon și nu știam cum să anunț. Acum vine fratele meu după mine. Banii mi i-au luat. Aveam 1.200 de euro și mi i-au luat” ne-a spus tânărul.

Sora acestuia a precizat și faptul că Poliția din Cehia a fost alertată de dispariție, la fel și Poliția Maramureș. După ce tânărul va fi luat de fratele lui se vor opri la prima secție de poliție pentru a face plângere penală împotriva șoferului și celorlalți doi consăteni.

vom reveni cu informații despre acest caz cutremurător

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT GRAV: CARUTA SPULBERATA DE UN AUTOTURISM PE DN1C IN ZONA STEJARUL

Vasile Dale

EXCLUSIV – BĂTUT CRUNT / ACTUALIZARE – ”Șoarecul” din Baia Mare a fost băgat în spital de un interlop și alți doi indivizi cu cagule. Află cum s-a întâmplat totul (foto)

Vasile Dale

GALERIE FOTO EXCLUSIV: INTERVIN CU ARMATA – 200 de români ”prinși” într-un focar COVID-19 din Tiszaújváros, Ungaria

Redactie

1 mesaj

mo decembrie 26, 2020 at 9:54 pm

hmm Politia Maramures.. astia care nu-s capabili nici sa delimiteze zona de cercetare daca nu le iese nimic?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.