BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: AL TREILEA CADAVRU DESCOPERIT – O femeie a fost găsită fără viață pe bd Independenței din Baia Mare (actualizare)

Luni, 19 iulie 2021 – o zi cu adevărat neagră în Maramureș. Polițiștii criminaliști intervin la un al treilea caz de deces suspect. După ce dimineață a fost găsit cadavrul unei femei plutind pe râul Lăpuș în zona Coruia, la amiază au fost solicitați să intervină în aceeași zonă pentru scoaterea unui cadavrul de sex bărbatesc – iubitul femeii se pare.

Iată că în jurul orei 14 criminaliștii băimăreni au fost solicitați să intervină la un caz pe bulevardul Independenței din Baia Mare. Cei care i-au solicitat au fost chiar polițiștii dintr-un echipaj de ordine publică. Aceștia ar fi văzut-o căzută și au încercat să o resusciteze. Au chemat si un echipaj medical al Ambulanței. Din păcate medicii au fost nevoiți să constate decesul. Se pare că suferise un infarct. Femeia avea 36 de ani.

Cadavrul a fost examinat exterior și nu s-au găsit urme de violență. A fost dus la morga Spitalului Județean de Urgență Baia Mare pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Ieri, 19 iulie a.c., la ora 14.00, polițiștii din Baia Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe bulevardul Independenței unei femei i s-a făcut rău și este inconștientă. La fața locului, a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care au constatat decesul femeii. În urma cercetării la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o femeie de 36 ani din Baia Mare. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență vizibile. Cadavrul a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

CITEȘTE ȘI:

https://vasiledale.ro/2021/07/19/exclusiv-foto-coruia-cadavrul-unei-femei-gasit-in-lapus-iubitul-ei-gasit-dupa-doua-ore-tot-in-zona-respectiva-actualizare-2/

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: ÎN VINEREA MARE LA BORȘA – Un localnic susține că a fost bătut crunt de ”celebrul Colț Alb” (actualizare)

Vasile Dale

NENOROCIRE LA TAUTI MAGHERAUS: TIR CU PIETRIS RASTURNAT, MASINI DISTRUSE. CINCI VICTIME SI TRAFIC BLOCAT (GALERIE FOTO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

EXCLUSIV SURSE PERCHEZIȚII: BORȘA – Persoane cu dizabilități exploatate fără milă în vârf de munte. Erau aduse din Vrancea și se încasau bănuți de pe urma lor (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.