Eveniment

Peste 14 tone de deşeuri, oprite la intrarea în ţară. Frigiderele şi congelatoarele uzate urmau să ajungă în Maramureş

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu deșeuri, constând în frigidere și congelatoare uzate.

Luni, 25 iulie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere și congelatoare uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoana în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Te-ar putea interesa si

Nemții cer documente noi în cazul lui Cherecheș. Vor să afle care sunt condițiile din pușcăriile românești

Redactie

EXCLUSIV VIDEO CITITORI: Duster de Poliție surprins cu 100 km/oră pe DN18 în localitate. Fără semnale acustice sau luminoase – ACTUALIZARE

Vasile Dale

VIDEO EXCLUSIV – Borșenii care s-au legat cu lanțuri și au dormit în fața Parlamentului European și CEDO au fost primiți înăuntru

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.