Alţi pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare au primit o nouă şansă la viaţă prin transplant de ficat, rinichi şi cornee datorită gestului altruist făcut
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a găzduit azi, 21 februarie, evenimentul de lansarea a proiectului Consolidarea capacităţii pentru combaterea criminalităţii organizate şi întărirea cooperării
Polițiștii au găsit mașina furată din parcarea mall-ului NEPI în cursul zilei de ieri. Automobilul a fost descoperit abandonat în municipiul Baia Mare, cu cheile
20 de pompieri militari, 3 pompieri voluntari, cu 4 autospeciale au lucrat mai bine de 6 ore pentru stingerea unui incendiu, în localitatea Ciuperceni, din
Sub ochii autorităţilor, milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile ţării. Ministrul Mediului promite să vindece o parte din rănile munţilor, provocate
Ieri după-amiază, o persoană a sesizat poliţia că o autoutilitară este condusă haotic pe raza localităţii Mogoşeşti.Poliţiştii au depistat în scurt timp autovehiculul în cauză,