În această dimineață, în jurul orei 04.00, în timp ce își efectuau serviciul de patrulare pe bulevardul Unirii din Baia Mare, un echipaj de jandarmerie
După semnarea contractului de execuție în valoare de aproximativ 1.600.000 mii lei cu tot cu TVA, săptămâna aceasta am emis ordinul de începere a lucrărilori,am
Baia Mare se pregătește să devină epicentrul vibrațiilor muzicale și al conexiunilor autentice, odată cu lansarea primei ediții a North Fest, ce va avea loc
Președintele Comisiei pentru cultură și media a Senatului României, senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, a participat vineri, 30 mai 2025, la Chișinău, la evenimentul organizat în cadrul
În continuarea activităților desfășurate, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat, în două cauze
Banca Comercială Română și Asociația DEIS inaugurează hub-ul ZBOR din Baia Mare – un spațiu sigur și creativ pentru dezvoltarea personală, profesională și socială a
Activitățile desfășurate de polițiști alături de cei mai mici membri ai comunității vizează formarea și dezvoltarea competențelor necesare în scopul preîntâmpinării evenimentelor nedorite, precum și