Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, după
Respectarea limitelor legale de viteză şi concentraţia de alcool zero în etilotest sunt doar câteva alegeri, legale, care pot scuti conducătorii auto de implicarea în
Primăria Municipiului Baia Mare anunță semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea unui nou bloc de locuințe din Baia Mare și anume cel situat la adresa
Operațiune de căutare salvare a Salvamont Maramureș în zona vf. Pop Ivan începută la miezul nopții pentru găsirea și extragerea unui cetățean ucrainean care din
SC Vital anunţă consumatorii din Curtuiușu Mic că miercuri, 12 noiembrie, până la ora 15.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile pentru lucrări de de
”Astăzi am participat, la invitația domnului Prefect, la o întâlnire de lucru alături de reprezentanții ANCPI, OCPI Maramureș, Direcției Silvice Maramureș și topografi autorizați. Am
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea anunță obținerea avizului favorabil și din partea Ministerului Transporturilor, un pas esențial pentru avansarea proiectului Drumului Expres Baia Mare
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat,