În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de
SC Vital anunţă consumatorii din Baia Mare că joi, 6 noiembrie, între orele 8.00 și 15.00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. Luminișului
Primăria Baia Mare a publicat caietul de sarcini cu privire la serviciile muzicale pentru evenimentul ”Iarna băimăreană” care va avea loc în perioada 30 noiembrie
Consiliul Județean Maramureș derulează, în această perioadă, unele dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din ultimii ani. Chiar și într-un context financiar dificil, marile
La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din Baia Sprie, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe D.J. 184, în localitatea
Polițiștii din Baia Mare desfășoară activități de cercetare într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă
SC Vital anunţă consumatorii din Baia Sprie că miercuri, 5 noiembrie, până la ora 13.00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe strada Ignișului, pentru