Serviciul Public Judeţean SALVAMONT Maramureş, a fost înfiinţat în 25 octombrie 2018. „4 ani de Serviciu Public Judeţean SALVAMONT Maramureş!4 ani de misiuni de patrulare
Poliția Română atrage atenția cu privire la o nouă metodă de înșelăciune, de data aceasta fiind vorba de e-mailuri ce conţin informaţii false. Poliția Română atrage
La data de 14 octombrie 2022, lucrători din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș împreună cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară, au desfășurat o nouă activitate în
În conformitate cu dispoziţiile: art. 178 şi art. 179 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Federaţia Sindicatelor Silva desfășoară astăzi un miting de protest în Piaţa Victoriei la sediul Guvernului României. Sindicaliştii resping planul de reorganizare al Romsilva care, potrivit
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a semnat ieri la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu ministrul Marcel Boloș, contractul de finanțare a proiectului
Imagini incredibile îl au ca protagonist pe preşedintele Comisiei Juridice din Senat. Parlamentarul liberal a făcut cunoştinţă cu „legea pumnului” la o petrecere de botez.
Salvatorii montani au fost solicitaţi în zona localităţii Săpânţa să caute un bărbat cu probleme medicale, plecat de dimineață la cules ciuperci și care nu