Maramuresul Istoric

ÎN SARASĂU ŞI RONA DE SUS: Accidente rutiere soldate cu victime din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum   

Ieri dimineaţă, la ora 06:45, poliţiştii au fost sesizați prin SNUAU 112 că pe D.N. 19, în localitatea Sarasău, a avut loc un accident rutier cu o victimă.


La fața locului s-a constatat că un tânăr de 21 ani, domiciliat în Câmpulung la Tisa, care conducea autoturismul din direcția Săpânța spre Sighetu Marmației, nu a adaptat viteza la condițiile de drum şi într-o curbă la dreapta a derapat și a intrat in coliziune cu un stâlp de susţinere a rețelei electrice, pe care l-a distrus.

În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmației, unde a beneficiat de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului.



Un alt accident produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum s-a produs pe D.N.18, în Rona de Sus. Un bărbat de 33 de ani din Poienile de sub Munte, care conducea un autoturism dinspre Petrova spre Sighetu Marmaţiei, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 36 de ani din Sighetu Marmaţiei. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Femeia din autoturismul acroşat a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spitalul din Sighetu Marmaţiei unde a beneficiat de îngrijiri medicale.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Urmare tragedie Sighet – Marian a fost condus astăzi pe ultimul drum. Au eliberat spre cer porumbei și baloane albe

Vasile Dale

FOTO ȘOCANT: Încă un cal, folosit ca momeală, și mistreți ținuți captivi, pe fonduri de vânătoare din Maramureș și Bistrița Năsăud

Vasile Dale

RĂMÂN ÎN AREST – www.vasiledale.ro vă prezintă în EXCLUSIVITATE episodul 2 din batjocura la care au fost supuși doi tineri din Vișeu de Sus de 4 șmecherași (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult