Eveniment

S-AU ALES CU DOSARE PENALE: Doi maramureşeni vor plăti pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice fără a deţine permise de conducere

Poliţiştii maramureşeni organizează permanent acţiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane care pun în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier.

În acest context, ieri au fost depistate două persoane care conduceau autovehicule pe drumurile publice chiar dacă nu deţin permise de conducere. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale.

Un tânăr de 25 de ani, din Cavnic, care conducea un autoturism pe D.J.185, fără a avea acest drept, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 29 de ani, domiciliat în comuna Deseşti.

Accidentul de circulaţie s-a soldat cu pagube materiale. Conducătorul autoturismului care a pătruns pe contrasens a părăsit locul producerii accidentului.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au demarat activităţile specifice de cercetare şi l-au identificat la scurt timp. Totodată au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Şi poliţiştii din Şomcuta Mare au depistat în trafic, pe strada Mireşului din oraş, un bărbat 38 de ani, care conducea un autoturism fără permis.

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se poate pedepsi cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Te-ar putea interesa si

RUTIERE: Accident rutier la Vişeu de Sus, dosare penale pentru că au condus autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, 29 de permise de conducere reţinute

Redactie

CAZUL DE LA VIȘEU DE SUS: Fondatorul taberei de reeducare, arestat pentru că ar fi bătut minori, este apărat de localnici

Vasile Dale

PENTRU A OMORÎ CÂINI ŞI PISICI: Cârnaţi cu ace de pescuit aruncaţi pe străzile din în Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.