Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

NU A SCĂPAT NEPEDEPSIT: Un bărbat din Sălsig a ajuns cu maşina în şanţ, după ce s-a urcat la volan beat şi fără permis

Prima condiţie pentru a conduce un autoturism pe drumurile publice este deţinerea unui autoturism pe drumurile publice. Lipsa acestui document, corelată cu consumul de alcool, duce în mod sigur la întocmirea unui dosar penal şi creşte riscurile producerii unui accident. Aseară, în jurul orei 20.30, poliţiştii din Ulmeni s-au sesizat din oficiu că pe D.J.108A, pe raza localităţii Sălsig, s-a produs un accident de circulaţie.

Cercetările efectuate la faţa locului au relevat că un bărbat de 48 de ani din Sălsig, care nu posedă permis de conducere şi care se afla în stare de ebrietate, a condus un autoturism spre Baia Mare. Acesta a pierdut controlul direcţiei de mers şi a ajuns cu autoturismul în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers.

În urma impactului, bărbatul a fost rănit şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată i-au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT