Important

MERIȚI SĂ TRĂIEȘTI FĂRĂ TEAMĂ: Parteneriat Poliție-Biserică pentru prevenirea violenței în familie

Violența domestică nu ține cont de etnie, rasă, statut economic, religie sau vârstă. Violența în familie reprezintă orice agresiune fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârșită de către un membru al familiei, împotriva altui membru al aceleiași familii. Ea nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri.

Pentru ca drepturile victimelor și noutățile legislative în acest domeniu să ajungă să fie cunoscute de cât mai mulți cetățeni, polițiștii maramureșeni au demarat zilele acestea Campania preventivă “Meriți să trăiești fără teamă”, împreună cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului.

Iarna Baimareana

Scopul parteneriatului este de a informa preoţii din Episcopia Maramureş, prin poliţiştii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu privire la incidența fenomenului în județul Maramureș și noile reglementări legislative în domeniu.

Având în vedere că societatea românească se confruntă în continuare cu prea multe cazuri de violenţă domestică, iar preoţii, prin calitatea lor de duhovnici, sunt mai apropiaţi de cetăţenii din parohiile pe care le păstoresc, informarea acestora este utilă în demersul comun de ocrotire și sprijinire a familiei. Biserica și Poliția își dau mâna astfel pentru a

În această săptămână s-au derulat trei dezbateri la Protopopiatele ortodoxe Baia Mare, Târgu Lăpuș și Vișeu de Sus, iar cei peste 200 de preoți și angajați neclerici participanți au aflat care e incidența fenomenului în județul Maramureș și ce instrument nou vor avea victimele la îndemână, din momentul în care vor fi reglementate normele metodologice de punere în aplicare a ordinului de protecție provizoriu.

Te-ar putea interesa si

14 unități administrativ-teritoriale afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase

Redactie

Călin Bota: Avem un buget axat pe investiții, reforme și pe dezvoltarea României

Vasile Dale

VIOLENŢĂ DOMESTICĂ ÎN WEEKEND: Două ordine de protecție provizorii emise de polițiștii maramureşeni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.